Forumul Cercetășesc 2025

Cercetașii României

Mai sunt 3 zile de înscrieri pentru Forumul Cercetășesc 2025!

Mulțumim tuturor celor care deja au reușit să se înscrie la Forumul Cercetășesc care va avea loc în perioada 24-28 septembrie la Centrul Cercetășesc Nocrich - H. C. Habermann!

Pentru că mulți cercetași ne-au spus că ar mai fi nevoie de puțin timp pentru a finaliza înscrierile, am decis să prelungim termenul limită până joi, 18 septembrie.

Îți reamintim că invitația este deschisă pe secvențe de program, asta înseamnă că poți participa fie pe toată durata evenimentului, fie doar pe anumite zile (de exemplu, doar la Adunarea Generală care se desfășoară sâmbătă, 27 septembrie, în intervalul orar 10:00-13:00).

De asemenea, nu există un număr limită de participanți per Centru Local, iar un participant sub 30 de ani din fiecare Centru beneficiază de participare gratuită. Încurajăm implicarea tinerilor și participarea într-un număr cât mai mare, mai ales că evenimentul va avea sesiuni paralele unde este important să avem o reprezentare diversă. Centrele Locale care au nevoie de sprijin financiar ne pot scrie la [email protected].

Programul detaliat al evenimentului poate fi găsit aici, iar înscrierile se fac în continuare completând acest formular.