Newsletter 33 din 2025

Cercetașii României

Începuturi cu încredere și curaj

A început un nou an școlar și, chiar dacă pentru mulți dintre noi nu mai există emoția pașilor timizi prin curtea școlii, fiecare septembrie aduce același sentiment al unui nou început și reprezintă perioada în care agenda se umple din nou de planuri, de proiecte și de provocări.

La fel ca în cercetășie, unde fiecare activitate te provoacă să descoperi ceva nou despre tine și despre ceilalți, și școala este un teren de explorare, nu doar pentru materii sau note, ci pentru prieteniile care se leagă, pentru pasiunile care se descoperă și pentru experiențele care te pregătesc pentru drumul de mâine.

Îți urez să intri în acest an școlar cu aceeași energie cu care ai intra într-un camp: deschis spre provocări, gata să înveți, să râzi și să construiești amintiri, pentru că, până la urmă, ceea ce contează nu sunt doar rezultatele de pe hârtie, ci cum alegi să te bucuri de fiecare pas al acestei călătorii.

ScoutTalk

  • Modificare cotizație

  • Așteptăm în continuare candidaturi pentru Consiliul Director

  • Înscrieri la Forumul Național & Adunarea Generală Extraordinară 2025

  • Prelungim apelul pentru voluntari la Forumul Cercetășesc, Centrul Cercetășesc Nocrich (DDL nou 14 septembrie)

  • Festivalul Luminii

  • Summitul Tinerilor 2025 X ÎNCOTRO?

  • Fii la curent cu cele mai importante noutăți!

Modificare cotizație

Îți reamintim că, în baza deciziei Adunării Generale din toamna anului 2023, valoarea cotizației devine 150 lei / an pentru toate Centrele Locale începând cu anul cercetășesc 2025-2026. Pentru Centrele Locale care au optat pentru cotizația de 100 lei / an pentru anul cercetășesc 2024-2025, modificarea va fi vizibilă și pe membri.scout.ro în decursul acestei săptămâni.

Așteptăm în continuare candidaturi pentru Consiliul Director

Până la termenul limită de 27 august 2025 am primit o singură candidatură pentru Consiliul Director din partea lui Andrei Ionescu (Ashu) din Centrul Universitar București. Consiliul Director are în acest moment trei poziții libere, astfel că formularul de înscriere rămâne deschis până în ziua Adunării Generale Extraordinare 2025 (27 septembrie), înainte de începerea sesiunii de vot pentru candidații înscriși.

Te rugăm să îi încurajezi pe cei pe care îi consideri potriviți pentru a conduce Organizația Națională să facă un pas înainte și să-și depună candidaturile pentru Consiliul Director.

Înscrieri la Forumul Național & Adunarea Generală Extraordinară 2025

Te anunțăm cu bucurie că am deschis înscrierile pentru Forumul Național 2025, care va avea loc la Centrul Cercetășesc Nocrich - H.C. Habermann în perioada 24-28 septembrie 2025, împreună cu Adunarea Generală Extraordinară 2025, care va avea loc sâmbătă, 27 septembrie, în intervalul orar 10:00-13:00.

Mai multe detalii se găsesc în descrierea formularului de înscriere care poate fi completat până pe 13 septembrie.

Prelungim apelul pentru voluntari la Forumul Cercetășesc, Centrul Cercetășesc Nocrich (DDL nou 14 septembrie)

Mai avem nevoie de voluntari pentru ca Forumul Cercetășesc să prindă viață și să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Te poți înscrie prin acest formular până pe 14 septembrie pentru a fi sprijinul nostru de nădejde, care se implică acolo unde e nevoie de energie și entuziasm.

Festivalul Luminii

Briza de toamnă începe să se simtă, campurile sunt pe final și îți dai seama că în Centrul tău Local încă nu a avut loc un mare eveniment, și anume Festivalul Luminii.

Așadar, dacă Centrul tău urmează să țină festivalul în lunile următoare, te invităm să completezi acest formular, sau să îl trimiți mai departe către coordonatorul evenimentului.

Centrul tău a organizat deja ediția din acest an? Așteptăm ca responsabilul să completeze acest formular pentru a vedea cum s-a desfășurat la voi. Nu uita să adaugi și poze!

Summitul Tinerilor 2025 X ÎNCOTRO?

Încă mai ai timp să te înscrii până pe 14 septembrie la Summitul Tinerilor 2025, care are loc între 22 și 26 octombrie, la Vaslui, Capitala Tineretului 2025.

Summitul aduce împreună sute de tineri din toată țara pentru 5 zile pline de ateliere interactive, discuții inspiraționale, sesiuni de networking și activități culturale.

Este o oportunitate de a învăța, de a te conecta și de a contribui la dialogul despre viitorul tinerilor în România. Printre temele centrale ale ediției se numără:

  • competențe pentru piața muncii,

  • artă & cultură,

  • stare de bine.

Organizatorii asigură cazarea, mesele și materialele.

Înscrieri și detalii pe summitultinerilor.ro.

Fii la curent cu cele mai importante noutăți!

Nu rata informările săptămânale de la Consiliul Director! Află decizii, proiecte și oportunități care te privesc direct.

„Succesul nu este final, eșecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează.”

- Winston Churchill -

SuperX @ Centrul Local Crinii, Pașcani