Newsletter 39 din 2022

Newsletter 39 din 2022

Un nou an, noi obiective

Am intrat în ultima lună din acest an. 2023 ne așteaptă cu brațele deschise, cu noi experiențe și oportunități pentru fiecare dintre noi. Stabilirea unor obiective pentru Noul An poate fi o modalitate utilă de a-l începe cu bine. Acest lucru poate aduce numeroase beneficii, precum motivație, performanță mai crescută și satisfacția atingerii unui țel. Mai multe detalii pe acest subiect puteți citi în acest articol, de la Positive Psychology.Deci? Gândește-te. Dacă ai putea realiza orice anul viitor, ce ar fi?

Poză de la CL „Scout Sfânta Tereza” București

ScoutTalk

  • Felicitări de la CD!

  • CCC - prima întâlnire (online)

  • Hike de Nocrich

Felicitări,

Paul Alexandru-Pop, noul erou mesager al Păcii!

Consiliul Director apreciază și îl felicită pe Paul Alexandru-Pop, noul erou mesager al Păcii din România! Paul este cercetaș în Centrul Local Dej și a fost unul dintre cei mai constanți și implicați voluntari ai noștri în proiectul de Solidaritate pentru Ucraina, fiind prezent la granițe pentru a oferi sprijin încă de la primele zile ale declanșării războiului.

Felicitări,

Andreea Scrioșteanu, aleasă în Boardul Forumului European de Tineret

Andreea Scrioșteanu a fost aleasă în Boardul Forumului European de Tineret cu cele mai multe voturi! O felicităm și o susținem în continuare și, în același timp, îi mulțumim pentru implicarea și reprezentarea din ultimii ani în Consiliul Tineretului din România.

CCC - prima întâlnire

online session

Este timpul să ne cunoaștem! Am pregătit pentru voi o primă întâlnire (online), pentru a ne cunoaște și pentru a vă spune, mai detaliat, ce se va întâmpla în cadrul acestei comunități.

Când: 14 decembrie, ora 19:30Unde: pe Zoom (fiecare participant se va înscrie prin formular, iar link-ul de Zoom va fi transmis prin email)Cine: oricine este binevenit să se alăture

Acest meeting este destinat tuturor cercetașilor care sunt implicați în comunicare în CL, indiferent dacă s-au înscris sau nu în comunitate. E un spațiu deschis, destinat discuțiilor, întrebărilor și propunerilor. Cei care s-au înscris deja în comunitate, nu mai trebuie să completeze acest formular, vor primi detaliile pe email.

Hike de Nocrich

Dragi cercetași, așteptarea s-a încheiat! Centrul Cercetășesc Nocrich găzduiește din nou Hike de Nocrich, ediția de Iarnă! Sid are nevoie de ajutor, așa că am lansat formularul de înscriere pentru voluntari, care este deschis până în 12 decembrie! Campul va avea loc în perioada

4-8 Ianuarie 2023

, însă echipa de voluntari va ajunge cu o zi mai devreme, în data de 3. Grăbește-te și rezervă-ți locul în cea mai diversă echipă! 

Participanți, stați cu ochii pe noi! Venim în curand și cu linkul de înregistrare pentru voi!

„O furnică nu poate răsturna un munte, dar îl poate muta din loc încet, bucăţică cu bucăţică.” Marin Preda

Poze de la

CL „Scout Sfânta Tereza” București