Newsletter 5 din 2026

Cercetașii României

Sesiunea e aproape de final

Perioada sesiunii își face în continuare simțită prezența, fie că este vorba de seniori, lideri sau scouteri. Indiferent dacă vorbim despre licență, master sau doctorat, emoțiile sunt cam aceleași: oboseală, concentrare maximă și gândul constant la momentul în care se va termina.

Dacă încă mai ai câteva examene de dat, ține minte doar un lucru, că mai e puțin! Nu uita să iei pauze mici și dese, să ieși la aer proaspăt și, de ce nu, să te bucuri de zăpadă dacă a nins zilele astea la tine în oraș. Ritmul contează la fel de mult ca efortul, iar uneori o plimbare scurtă sau un ceai băut în liniște te ajută mai mult decât încă o oră de învățat forțat.

Dacă ai încheiat deja sesiunea, felicitări! Ai trecut cu brio peste încă o etapă (sau poate chiar peste prima ta sesiune) și meriți din plin pauza care urmează. Bucură-te de vacanță, ieși în natură, dormi fără alarme și fă lucrurile pentru care nu a fost timp în ultimele săptămâni. Reîncarcă-ți bateriile, adună energie pentru următorul semestru și ține minte că tu ai făcut tot ce a ținut de tine, restul vine de la sine, vei vedea!

ScoutTalk

  • Ziua Mondială a Cercetășiei, 22 februarie

  • Recrutare voluntari Scout Edu Hub

  • Oalala

  • Liderii sărbătoresc 22 februarie la Scout Edu Hub!

  • PhotoPlastic

  • Busola Nord caută ambasadori!

  • Facelift… la șosete!

  • Materiale grafice pentru campaniile de strângere de formulare 3,5%

  • Festivalul de Comunicare Nonviolentă

  • Fii la curent cu cele mai importante noutăți!

Ziua Mondială a Cercetășiei, 22 februarie

Pe 22 februarie sărbătorim Ziua Mondială a Cercetășiei, iar cu această ocazie ne dorim să transmitem cât mai frumos povestea fiecărui Centru Local.

Te invităm să ne trimiți până pe 15 februarie, pe adresa [email protected], următoarele:

  • O poză veche, de la începuturile Centrului Local;

  • Cea mai recentă poză cu Centrul Local;

  • (dacă aveți) Tradiții pe care le respectați an de an pe 22 februarie (spune-ne și câteva cuvinte despre ele).

De asemenea, ne-ar plăcea să aflăm ce activități se pregătesc anul acesta pentru celebrarea Zilei Mondiale a Cercetășiei. Vrem să le adunăm, să scriem despre ele și să vedem cum arată această zi specială în Centrele Locale din toată țara.

Astfel, te invităm să completezi acest formular.

Abia așteptăm să descoperim poveștile, tradițiile și ideile tuturor!

Recrutare voluntari Scout Edu Hub

Scout Edu Hub își extinde echipa și deschide recrutarea de voluntari cercetași (16+), dornici să se implice în organizarea și desfășurarea activităților (ateliere, seri tematice, chităreli , cafenea etc.).

Voluntarii fac parte dintr-un pool recurent, cu implicare pe perioade de 6 luni, și beneficiază de mentorat constant din partea Echipei Executive, acoperind planificarea, logistica, facilitarea activităților și coordonarea de echipe.

Procesul de selecție va avea două etape: selecția în pool-ul de voluntari și alocarea pe activități concrete, în funcție de competențe, preferințe și nevoile Hub-ului. Implicarea poate fi atât online, cât și on-site.

Deși formularul de înscriere rămâne deschis permanent, vom face o primă serie de alocări pentru răspunsurile primite până la data de 19 februarie 2026, pentru a începe implicarea în calendarul actual de activități.

Oalala

Ne revedem sâmbăta aceasta, 17 ianuarie, la Scout Edu Hub, pentru cea de-a 5-a ediție Oalala, o inițiativă educațională dedicată (mai ales) seniorilor, unde pot participa cercetași majori din toată țara.

Concept: de două ori pe lună (prima și a treia sâmbătă din lună), organizăm seri relaxate la Scout Edu Hub:

  • 17:00 - Discutăm (ce înseamnă să fii refugiat într-o lume tot mai divizată, adaptare și cum e să îți reconstruiești „acasă” într-un loc nou)

  • 18:00 - Gătim (orez cu vinete și alte preparate siriene)

  • 20:00 - Relaxăm (mâncăm, ne jucăm boardgames, stăm laolaltă)

Scout Edu Hub are disponibilitate de cazare, pentru oricine vine din afara Bucureștiului.

Înscrierile se fac simplu, printr-un anunț / reacție în Comunitatea de WhatsApp dedicată Oalala.

Liderii sărbătoresc 22 februarie la Scout Edu Hub!

Liderii Centrelor Locale din regiunea București - Ilfov vor sărbători împreună 22 februarie, de la ora 18:00, la Scout Edu Hub!

Te așteptăm cu eșarfa la gât la o chităreală și o vorbă bună pentru a sărbători împreună ziua lui Baden Powell!

De asemenea, pentru că ne vom organiza între noi, orice contribuție este binevenită, așa că te încurajăm să aduci câte ceva (gustări, dulciuri, sucuri, ceaiuri etc.). Pentru toate celelalte, cafeneaua va fi deschisă!

PhotoPlastic

Cu ocazia Zilei Mondiale a Zonelor Umede (2 februarie), am lansat provocarea PhotoPlastic, o activitate educațională, care are două obiective principale:

  • conștientizarea tinerilor cu privire la impactul plasticului în natură,

  • interacțiunea cu autoritățile locale, care ne sunt parteneri în îngrijirea mediului înconjurător.

Ce trebuie să faci tu?

  • Ieși în natură, lângă apă,

  • Observă animalele și plantele din jur,

  • Fotografiază urmele de plastic care nu ar trebui să fie acolo,

  • Spune, printr-un text creativ, cum te face să te simți pe tine și cum crezi că afectează natura.

Pozele și textele voastre vor deveni scrisori deschise către instituții și autorități, pentru a deschide un dialog real despre poluarea apelor.

Pentru detalii și înscriere, accesează acest link.

_______________

Programul de granturi, administrat de @Asociația pentru Relații Comunitare, face parte din inițiativa mai amplă Cu Apele Curate, implementată de Asociația @MaiMultVerde și susținută de @Lidl România, și contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Toate măsurile implementate de Lidl România în ceea ce privește protejarea mediului și combaterea poluării cu plastic sunt disponibile în rapoartele de sustenabilitate publicate pe www.corporate.lidl.ro.

Busola Nord caută ambasadori!

Ai găsit răspunsul la întrebarea „Voi ce cercetați?” și vrei să îl dai mai departe? Vrei să te implici într-un proiect care dă o șansă cât mai multor tineri să trăiască cercetășia? Vrei să contribui la răspândirea cercetășiei în comunități noi?

Atunci s-ar putea ca Busola Nord să fie pentru tine. Hai la trainingul de ambasadori din perioda 6-8 martie de la Scout Edu Hub!

Completează acest formular până la 18.02.2026 pentru a te înscrie!

Acest proiect este posibil prin inițiativa Ticket to Life, cu sprijinul World Scout Foundation și al World Scouting.

Facelift… la șosete!

Cu o nouă nuanță și etichetare personalizată, noile noastre șosete sunt pregătite pentru orice temperatură și orice încălțăminte!

Dacă preferi în continuare nuanța inițială, nu uita să menționezi acest lucru în detaliile comenzii!

Materiale grafice pentru campaniile de strângere de formulare 3,5%

Departamentul Comunicare a pregătit câteva materiale vizuale care pot să acompanieze campaniile locale de strângere de formulare 3,5%. Găsești aici link-ul pentru accesare.

Identitatea realizată este editabilă, iar dacă vrei să folosești imagini din activitățile Centrului tău Local, trimite un e-mail către [email protected] și vei primi o copie a fișierului editabil pentru personalizare.

Dacă încă nu ai văzut comunicările anterioare, găsești aici materialele ajutătoare care conțin detalii despre strângerea formularelor 230.

Dacă ai neclarități, suntem aici să te sprijinim. Mult succes în toate campaniile!

Festivalul de Comunicare Nonviolentă

Festivalul de Comunicare Nonviolentă, organizat de Asociația de Comunicare Nonviolentă din România, ajunge la a șasea ediție și te invită să te alături și tu, online, în weekendul 6-8 februarie 2025.

Comunicarea nonviolentă (CNV) este un limbaj al empatiei, care ne ajută să ne conectăm autentic cu noi înșine și cu ceilalți, transformând conflictele în oportunități de înțelegere și colaborare.

Tema festivalului, “Cum cultivăm relațiile care contează”, propune un parc tematic al relațiilor, cu 33 de ateliere live, interactive și diverse, care explorează cum comunicarea nonviolentă sprijină părinții, profesorii, cuplurile, relația cu sine și viața în organizații.

Atelierele vor aduce instrumente concrete pentru relații mai sănătoase, colaborare, navigarea emoțiilor grele, gestionarea blândă a conflictelor și creștere personală. Pentru prima oară în festival, vor fi și două sesiuni dedicate femeilor, pe teme precum menstruația și menopauza, subiecte rar abordate în spațiul public, tratate aici cu blândețe, respect și profunzime, în spiritul CNV.

Atelierele live vor fi înregistrate, iar înregistrările vor fi disponibile timp de 6 luni tuturor celor care s-au înscris până în ultima zi de festival. Metafora festivalului este un carusel al relațiilor, cu experiențe diverse: de la liniștea unei roți panoramice la adrenalina unui montagne russe. În plus, festivalul aduce participanților ocazia de a veni în contact cu 30 de traineri experimentați în Comunicarea Nonviolentă din 8 țări.

Ca membru al Organizației Naționale Cercetașii României, te poți înscrierie pe cnvromania.ro/festival unde, dacă introduci codul EDUCATIE15, vei beneficia de un discount de 15%. Codurile sunt active până pe 8 februarie 2026, ultima zi din festival.

Fii la curent cu cele mai importante noutăți!

Nu rata informările săptămânale de la Consiliul Director! Află decizii, proiecte și oportunități care te privesc direct.

„Curajul și perseverența sunt un talisman magic în fața căruia toate problemele și obstacolele se evaporă.”

- John Adams -

Camp de iarnă la Dâmbovicioara @ Centrul Local Sfinții Martiri Brâncoveni, Ghermănești