Newsletter 7 din 2024

Cercetașii României

La mulți ani, cercetaș/-ă!

Dragi cercetași,

Anul 2023 este un an în care am continuat să creăm experiențe memorabile de învățare în cadrul centrelor noastre locale, contribuind la formarea unor copii și tineri responsabili și implicați în dezvoltarea personală și a comunității lor.

Anul acesta a fost, în aceeași măsură, unul plin de provocări precum și de realizări pe care să le celebrăm. Robert Baden-Powell ne îndeamnă să „facem tot ce putem, acolo unde suntem, cu ceea ce avem.” Aceste cuvinte subliniază esența spiritului cercetășesc și a dorinței noastre de a aduce o schimbare pozitivă în comunitățile noastre.

Am desfășurat activități educative diverse, oferind cercetașilor noștri oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile, de a învăța despre responsabilitate și de a deveni cetățeni activi și implicați în societate. Fie că a fost vorba de drumeții, ieșiri în natură, întâlniri săptămânale sau campuri, proiecte, acțiuni în comunitate, am purtat întotdeauna cu noi valorile cercetășești.

Venim cu o deosebită apreciere și recunoștință pentru implicarea activă și responsabilă a liderilor și adulților din cadrul cercetășiei. Voi, acești oameni dedicați sunteți alături de cercetași, ghidându-i spre a fi acele exemple pentru ei și pentru cei din jurul lor și încurajându-i să își descopere potențialul maxim. Voi, liderii și adulții din organizație, continuați să fiți sursa de inspirație și suportul necesar pentru a crea o atmosferă propice dezvoltării personale și a spiritului de echipă pentru cercetași.

Un moment special pentru noi toți este Ziua Cercetașilor pe 22 februarie, un moment în care reflectăm asupra valorilor și principiilor care ne definesc. Astăzi, inspirați de cuvintele lui Baden Powell, ne reafirmăm angajamentul față de dezvoltarea continuă a mișcării cercetășești și față de formarea unei generații de oameni responsabili.

Gata Oricând,

Elena Lupoaea-Petrea & Mihaela Gîrleanu

ScoutTalk

  • High Season Staff vară 2024 – Kandersteg International Scout Centre, Elveția [DDL: 3 martie 2024]

  • O vară cu grupuri străine de cercetași

  • Overture Diversity Network 2024 – Marea Britanie, 7-9 iunie 2024 [DL 12 aprilie 2024]

  • Reduceri @Scout Shop

  • CoNLucraTin 4.0

High Season Staff vară 2024 – Kandersteg International Scout Centre, Elveția [DDL: 3 martie 2024]

Kandersteg International Scout Center din Elveția a deschis aplicațiile pentru High Season Staff pentru sezonul de vară 2024. Dacă vrei să te întorci în inima munților Alpi pentru o lună, pentru a oferi o mână de ajutor, aceasta este oportunitatea perfectă pentru tine.

Dacă eşti interesat de această oportunitate, te invităm să citești mai multe în apel și să completezi formularul de aici.

O vară cu grupuri străine de cercetași

Câteva grupuri de cercetași din Franța și-au anunțat intenția de a vizita România vara aceasta și dorința de a întâlni alți cercetași. Îți lăsăm aici numele grupului, componența și perioada. Mai multe despre ceea ce-și propun cu această vizită găsești în postarea noastră de pe facebook.

  1. Les Verygood, 4 cercetași de 18 ani, luna august;

  2. Saint Martin, 6 cercetași cu vârsta între 19 și 20 de ani, 5-30/31 august.

  3. Les Compacons, 4 cercetași cu vârsta între 18 și 19 de ani, 3 săptămâni în iulie sau august. 

Dacă centrul tău local vrea să colaboreze cu unul din grupurile anunțate, scrie-ne la [email protected] 

Overture Diversity Network 2024 – Marea Britanie, 7-9 iunie 2024 [DL 12 aprilie 2024]

Overture Diversity Network are ca scop consolidarea cunoștințelor în ceea ce privește diversitatea și incluziunea în cadrul Regiunii Europene Scout și WAGGGS (World Association of Girl Guides and Girl Scouts), concentrându-se pe teme cheie precum egalitatea de gen, sănătatea mintală, incluziunea socio-economică și nu doar. 

Mai multe informații privind structura evenimentului, costuri și criterii de participare găsești în apel

Reduceri @Scout Shop

Prețuri de sărbătoare! Pe 22 februarie la Scout Shop sunt reduceri la: 

Grăbește-te! Mai sunt doar câteva ore în care te poți bucura de reduceri!

CoNLucraTin 4.0

S-au deschis înscrieile la a patra ediție a Convenției Naționale a Lucrătorilor de Tineret - CoNLucraTin, care va avea loc în București, între 2-5 aprilie. Subiectele de discuție propuse: cum să dezvoltăm un ecosistem de tineret sustenabil la nivel național; instrumente și mecanisme de suport pentru dezvoltarea unei comunități de lucrători de tineret; activități de tineret adaptate pentru lucrul în urban, rural și virtual; bune practici în activitatea de lucru cu tinerii; ce vom face împreună în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului și/sau pentru încurajarea tinerilor să meargă la vot.

Află mai multe detalii despre eveniment și completează formularul de înscriere aici.

Ambiția de a face bine este singura ambiție care contează și care ajută la obținerea fericirii.

- Lord Baden Powell -

Poze @ CL Insula Cercetașilor, Bacău